Traducere // Translate

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă

Mecanicilor nr. Cei aleşi prin voinţa naţiunei în fruntea treburilor obşteşti […] n'au uitat de visul părinţilor şi moşilor noştri de a avea o Universitate românească în inima Ardealului. Ei şi-au dat în acelaşi timp seama că poporul nostru reînnoit are o înaltă misiune culturală în Europa centrală. Recunosc în spiritul ardelenesc moştenirea unei tenacităţi, orgoliul libertăţii parcimonios câştigate, un mai accentuat spirit de cetate în ordinea claustrării chiar, dar şi a civilităţii, demnităţii, severităţiiun simţ constructiv - al ordinei deci, cu o specifică teamă de «aventură»".

Mircea Zaciu Ca o imensă scenă, Transilvania ÎnAnul Luminii, mă întrebam dacă, înla Centenarul Marii Uniri, vom fi în stare să găsim cumpăna dreaptă, să exaltăm fâşia de lumină din fragmentele de istorie hărţuită ale acestui secol de existenţă? Să recompunem rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil şi iremediabil.

zone protejate – turism - Consiliul Judetean Alba

Să ne procurăm, aşadar, un viitor. Avem un sprijin: limba română, cea care e, zice Psmf fara pierdere in greutate, împărăteasă la ea acasă. Scriitorii vă pot fi călăuze. Transilvania din cuvinte e şi o propunere de meditaţie. Eşti român aşa cum alţii sunt englezi, chinezi ori… persani.

Nu-i de laudă, nici de pus cenuşă în cap. Nu-i un dar anume şi nici blazon care să te scutească de îndatoririle de om al vremii tale.

Revista Feed Back, Nr 9 10, 2015

Cu un accent străin, tânărul îi spune că are examen curând, e student la medicină, la Cluj. Ea ştia că omul se defineşte prin mai multe apartenenţe concentrice, că este el, ca individ, are un nume, o profesiune, dar are şi un loc, un neam, o ţară.

Este neapărat al cuiva şi e bine să se definească prin ai lui. Aş evoca aici şi o scenă din filmul din Jocurile sunt făcute, pe un scenariu semnat de Sartre. Acolo, cei morţi intră, pe o portiţă pitită într-o fundătură, în tărâmul celă- 5 lalt. Dar ei se pot plimba oricând, nevăzuţi, printre cei vii. Proaspăt locuitor al tărâmului umbrelor, eroul vede, de pildă, un filfizon viu urmat de o suită de strămoşi nevăzuţi, indignaţi de cum le face de râs truda şi numele acest urmaş care i-a uitat.

Şi vede şi strămoşi fericiţi că numele le este dus mai departe cu cinste. Nu contează aici subiectul, ci această imagine a responsabilităţii generaţiilor succesive. Nu trăim într-un decor rece de mucava, ci într-un freamăt de trecut şi prezent.

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă 10 kg pierdere în greutate în 30 de zile

Putem descoperi pretutindeni urme care să ne îmbogăţească trecerea. Să-i dea un sens, un rost, o legitimare. Ideea Marii Uniri a devenit, din motive obscure, o idee extenuată. Anii interbelici au fost prea puţini şi prea neîndemânatici pentru o aşezare, iar internaţionalismul proletar nu i-a venit nicidecum în ajutor. Faţă-n faţă cu non-locurile lumii contemporane, indiferente şi nerăbdătoare, cu aglomerarea semnelor că rătăcim într-o lume ce pe nesimţite cade, am fi putut găsi în spaţiul mioritic un loc al nostru.

Lucian Blaga ne oferea un nume — ar fi fost slujba noastră să-i construim o pierderea în greutate a ratodului de soma. Societatea românească trece printr-o stranie Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă identitară. Stranie, căci greu reperabilă în doze atât de acute şi de a-tipice la vreun alt neam.

Naţional Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă patriotic sunt, la noi, cuvinte de ocolit atunci când nu le ataci cu superioritate, în răspăr cu tot ce se întâmplă azi în lume.

Atributele lumii contemporane — mondializare, globalizare, comunizare, masificare, internetizare — depersonalizează periculos, e adevărat, dar reconsiderări paşnice şi fireşti ale apartenenţei le ţin piept pretutindeni. Europa funcţionează ca un tot numai privită de la distanţă.

De aproape, diferenţele au fost mereu Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă şi aşa vor rămâne o bună bucată de vreme. Orice uniformă creşte pofta de costume personalizate. Românismul e pentru români cauză, nu efect. Românii pun în seama românismului lor, pripit şi nediferenţiat, toate neîmplinirile, toate ororile.

Pe acest fundal ne-isprăvit şi foarte critic, intervine iluzia rezolvării rapide, printr-o minune fie ea întâmplare ori om, neapărat providenţiale! Devine o boală […] A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, «în afară», a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii. Numai un neam deloc împăcat cu propriul trecut poate cheltui atâta energie neagră pentru a demola tot ce-l înconjoară.

Constat, de o bună bucată de vreme, o tot mai accentuată, mai diversă şi de o calitate în creştere manifestare a unui fenomen pe care l-am numit re-locuirea culturală a Clujului, a oraşelor şi satelor României. Reîntoarcerea la scuturarea datei pentru pierderea în greutate cultural sub cele mai variate şi, uneori, surprinzătoare moduri e semn că românii au redescoperit cea 6 mai sigură, mai neîndoielnică şi mai înaltă cale de asumat şi consolidat identitatea naţională în chiar plin proces de aliniere la norme continentale şi mondiale: Cultura.

Eu nu-s român prin sânge, ci prin cultură, prin limbă. Limba şi cultura mi-au dat mie Patria. Ele m-au făcut român.

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă cafea arzător de grăsimi

Pe Tata, la răscrucea marilor întrebări pe care le punea istoria, l-a făcut român opţiunea pentru dreptatea cauzei româneşti în problema Transilvaniei. Pentru el, dreptatea i-a impus atitudinea. Pentru mine, nu a existat chestiunea alegerii. M-am născut într-o cultură, într-o limbă, într-o privelişte dominată de această limbă ale cărei farmec şi bogăţie transcendentală le-am simţit din copilărie; nu pot să le aparţin decât lor, adică României. Înscriam, cu acest titlu, despre romanul Moartea baroanei al lui Ştefan J.

Fay fiindcă descopeream o conştiinţă exemplară slăbește benzi de un verb în stare să scoată în evidenţă sensuri grave ale istoriei şi să le prefacă în pietre obligatorii ale respectului de sine al unui neam. O memorie ruminantă, un simţ rar al răspunderii individuale faţă în faţă cu destinul comunităţii aparţinătoare transformau — cu argumente ţinând de logica bunului simţ şi de justiţia devenirii istorice — tema transilvană în motiv obsedant de gândire şi simţire, cu adânci semnificaţii simfonice, şi în datorie de împlinit în numele autohtoniei absolute a românilor ardeleni.

Ştefan J. De o inteligenţă periculoasă pentru cine îşi simte limitele propriei inteligenţe. Tânărul Ştefan Fay face ucenicie în atelierul sculptorului Ion Jalea, alt prieten al părinţilor săi. Studiază la Bucureşti sculptură, apoi pictură. Începe să scrie. Întâlnirea cu câteva somităţi ale intelighenţiei noastre, unele dintre ele vechi prieteni ai tatălui său, îl marchează.

Tăietura netă şi oarbă a evenimentului istoric este umanizată într-o pro- 7 ză de extraordinară ştiinţă a reconstituirii.

Personaje reale, altele imaginare, date extrase din documente, verificabile, şi altele avansate ca variante valabile ale realului sunt fixate sub lupa măritoare a descrierii. Povestirea lucrează, declarat şi Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă, în descendenţa prozei ardelene gen Slavici, Agârbiceanu, Pavel Dan, chiar Blaga, dar şi cu o vagă ritmare sadoveniană a detaliului. Toate semnele memorative ale propriei biografii, amintirile copilăriei şi cunoaşterea de mai târziu a oamenilor din mai toate zonele Ardealului, la care, firesc, se adaugă biblioteca imensă, consultată cu un ochi în stare să vadă palpitul vieţii dincolo de documentul uscat şi neutru, concură într-o proză acaparatoare.

E atât de mărunţit fiecare detaliu al acelor zile de răscruce, încât încape în pagină istoria unui neam, cu datini, obsesii, spaime, cu poveşti şi legende, cu un peisaj asumat cu toate culorile, miresmele şi formele sale.

Fiecare scenă e secţionată ca la un tomograf scriptural, felie cu felie, gest cu gest, aromă cu aromă, sunet după sunet.

Ca la un inventar al neamului, cu tot trecutul său, cu zestrea materială şi spirituală acumulată în secole prelungi de românii ardeleni, se enumeră fiinţa însăşi a Transilvaniei, cu toate feţele ei.

Povestea are istoria ei, câteodată atât de apropiată de traseul istoriei propriu-zise, încât cărările lor se lipesc una de alta, până ce se confundă; alteori, atât de depărtată este această istorie a poveştii, de parcă ar ţine de altă lume. Veţi găsi, astfel, în acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui ţinut alături de confesiuni poematic-sentimentale, de evocări ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme şi fragmente de proză.

Deşi lucrate independent, textele, veţi vedea, se întreţes, îşi răspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce împreună, le uneşte, sporindu-le consistenţa şi mesajul. Este ca şi cum aş spune: în peisajul românesc Transilvania reprezintă munţii.

Păsărele mii, Şi stele făclii! Sentimentul destinului propriu sufletului popular românesc s-a întrepătruns, cu plasticizări şi adânciri reciproce de perspectivă, cu orizontul mioritic, în acest aliaj cu sentimentul destinului, spaţiul mioritic a pătruns ca o aromă toată înţelepciunea de viaţă a poporului, îndrumând cercetările pe această cale, vom întâlni multe din atitudinile hotărât caracteris­tice ale sufletului popular. Să nu pierdem însă nici un moment din vedere că ne găsim pe un teren al nuanţelor, al atmosferei, al inefabilului şi imponderabilului. Sigur e că sufletul acesta, călător sub zodii dulci-amare, nu se lasă co­pleşit nici de un fatalism feroce, dar nici nu se afirmă cu feroce încredere faţă de puterile naturii sau ale sorţii, în care el nu vede vrăşmaşi definitivi.

Munţi au şi Moldova şi Muntenia. Oltenia însăşi are munţi, dar crestele sunt strânse în jurul Ardealului într-o afinitate geologică fără început.

Antologie dedicată Centenarului Marii Uniri

Munţii aparţin Transilvaniei pentru că Transilvania se numeşte teritoriul aspru şi grav al sufletelor noastre. În spaţiul desfăşurat între Mureş, Târnave şi Crişuri, în timpul desfăşurat între Gelu, Inochentie Micu şi Iancu, noţiunea de joc este neconţinută.

Un grup de vreo 20 elevi de liceu din cursul superior. Convocasem pe aceşti tineri camarazi, pentru ă discuta cu ei o problemă gravă, deşi viaţă noastră abia înmugurea.

Spiritul mobil şi strălucitor, atât de propriu sudului, este aici nedorit şi inexistent, o seriozitate stângace, dar sigură stăpâneşte totul, suntem mai aproape de Lună decât de porţile Orientului. Casele se lasă împrejmuite cu ziduri şi oamenii se lasă împrejmuiţi cu tăceri, la fel de greu de străpuns. O gravitate aproape greoaie şi o nelabilitate magică aproape compun sentimentul constanţei, puternic cum puţine popoare îl ştiu. Totul este veşnic, cuvântul însuşi e neschimbător şi nu trebuie să ne mirăm că aici te poţi sprijini într-o vorbă precum în alte locuri în peretele stâncii.

Stabilitatea ideilor şi sentimentelor este atât de mare, încât eroarea nu intră în socoteli — atunci când apare, ea nu poate fi decât catastrofică. Avram Iancu, înnebunit pentru că s-a putut înşela, este cutremurător şi neverosimil printre contemporane baricade de operetă. Dacă vreodată cineva, un spirit fantast şi neliniştit, ar căuta să intuiască rădăcinile miraculoasei unităţi a poporului român, le-ar găsi poate răsucite şi în coordonatele noastre sufleteşti, care nu se aseamănă, ci se adaugă una alteia.

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Suntem prea dezbinaţi pentru a celebra cu adevărat Marea Unire". Stimaţi colegi parlamentari, Tocmai am sărbătorit 99 de ani de la Marea Unire, naşterea oficială şi pe deplin recunoscută a Statului Unitar Român. Este un moment important, fiindcă deja suntem la mai puţin de un an până la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri şi, de aceea, putem considera anul acesta ca o repetiţie pentru anul Stimaţi colegi, bucuria Zilei Naţionale a României a fost umbrită în acest an de un mare pericol pentru naţiunea română - dezbinarea.

Muntenia şi Moldova îşi izvorăsc exuberanţa şi visul din Ardealul tăcut, pentru că, dincolo de porţile înalte şi de tăcerea creaţiei, Transilvania este leagănul. Întâii voievozi ai Moldovei au coborât din Maramureş, iar ai Munteniei — zice legenda — din Făgăraş. Mult înainte, între Făgăraş şi Maramureş palpitase statul lui Gelu. Imaginaţia cărui istoric s-ar încumeta să reclădească mileniul destrămat aici Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă la retragerea romanilor şi până la întemeierea ţărilor Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă, excentric, 9 dincolo de munţi?

Ce alchimist ar putea să Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă temperatura la care — înaintea creştinismului — două popoare înfruntându-se s-au contopit, dând naştere unui aliaj purtând însemnele naşterii sale misterioase? Cine ar putea să refacă mental fantastica mie de ani în care acest popor, de o parte şi de alta a Carpaţilor, a folosit munţii ca pe un ultim scut împotriva începutului sau sfârşitului de zi?

Oricum ar fi fost acel neguros şi necunoscut mileniu transilvan, în el — acolo, atunci — ne-am născut şi am învăţat să vorbim, acolo ne-au murit primii viteji şi s-au tărăgănat primele bocete. Este întâiul mare moment al Ardealului. Cel de al doilea moment se numeşte Inochentie Micu Clain.

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă când să iau arzătorul de grăsime

Conştiinţa unităţii româneşti o au şi cronicarii Moldovei, o duce în Europa Dimitrie Cantemir şi o tratează savant Constantin Cantacuzino. Dar conştiinţa unităţii româneşti trece din manuscrise în confruntare şi martiriu odată cu Inochentie Micu.

De la acest sfânt începe înălţătorul calvar, în acelaşi timp social şi naţional, urcat pe rând de savanţi, scriitori şi ţărani, preoţi şi învăţători, urcat până la roată, până la exil, până la spânzurătoarea improvizată într-o magazie sau până la pierderea minţii, urcat până în punctul unde apoteoza a devenit posibilă.

Nimic nu a fost dăruit.

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă toată lumea pierde în greutate pe chimio

Nu România şi-a alipit Transilvania, ci Transilvania s-a unit cu România, întregind nu doar geografia şi bogăţiile statului român, ci întregindu-i istoria cu o vocaţie a dăruirii, neobişnuită.

Transilvania a adus ţării cursul dinspre izvor, dureros, al apelor şi vârfurile munţilor niciodată comozi. Transilvania a adus ţării partea de nord de ce mă lupt să pierd grăsime sufletelor noastre. Umbra pridvorului În satele Munţilor Apuseni nu există cimitire. Acolo, unde oamenii stau în faţa naturii drepţi şi singuri, fără să se adune şi să se sprijine între ei, lăsând între două case loc unui deal şi între două curţi albie unui râu, morţii sunt îngropaţi în umbra pridvorului.

Nesperiaţi de munţi, neînspăimântaţi de păduri, netemători de fiare, oamenii înţeleg moartea ca pe o duioasă continuare de ciclu numai, ca pe o firească şi unduioasă urmare, ca pe o meritată şi binevenită odihnă, până la judecata de apoi.

Celălalt tărâm fiind atât de aproape, nici o groază nu-i bântuie — şi de acolo se aud, desigur, ca în baladă, câinii, iar umbra pridvorului se simte, desigur, crescând şi descrescând, melodioasă, şi peste celălalt tărâm.

Moartea nu mai este în felul acesta un exil, nu mai sunt strânşi morţii cu morţii şi viii cu viii, ci fiecare ogradă devine o celulă a universului în care a fi sau a nu fi sunt două la fel de blânde prezenţe, în care viaţa şi moartea nu se neagă şi nu se opun, ci se împletesc şi nu scădere în greutate 6 kg părăsesc, într-o adâncă iubire.

Aşezându-şi părinţii în pământ temelie, fiii nu se simt niciodată stingheri şi Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă sunt neliniştiţi de soarta viitorilor fii, cărora li se vor aşeza în pământ temelie. Iată un lanţ care nu va putea fi vreodată sfărâmat — sufletul întreg al poporului român se defineşte aici. La umbra de pridvor şi la poale de codru, când munţii mari sunt preoţi şi stelele făclii, nimeni nu poate să moară cu totul vreodată.

Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă scădere în greutate copilărie

Conştiinţa acestei veşnicii ne marchează cu o luminoasă tristeţe. Noi ştim că fruntea astfel împodobită nu se poate pleca şi că nimeni nu ne poate oferi ceva mai de preţ decât eternitatea din umbra pridvorului. Povestea, poate numai o poveste, o cunosc şi m-a emoţionat din copilărie, şi nu ştiu dacă nu pornind de la ea am înţeles noţiunea de sentiment naţional.

Ne iubim patria nu numai pentru victorii, dar şi pentru înfrângeri. Sentimentul naţional este un amestec fierbinte de mândrie şi de regret, este acceptarea de către fiecare dintre noi a istoriei aşa cum este ea, neîncercând s-o falsificăm, luând fiecare pe contul nostru succesele şi umilinţele ei.

Forţa unui popor se măsoară în capacitatea de a-şi privi cu ochii deschişi istoria trecută şi prezentă, de a şi-o analiza continuu şi de a-i recunoaşte punctele strălucitoare şi întunecate. În contradictoria şi atât de tulburata familie a popoarelor Europei, nu se poate exista decât într-o continuă şi crudă comparaţie.

Sentimentul naţional nu se construieşte din paleative.

El nu înseamnă numai magazinele de artizanat şi muzica populară de la radio; sentimentul naţional este memoria vie a orgoliului lui Decebal şi a persistenţei latine, a titlurilor lui Mircea cel Bătrân, a nopţii de 24 ianuariea zilei de 1 decembriea independenţei contemporane, sentimentul naţional este memoria dureroasă a faptului că Şincai nu a fost sprijinit, că Bălcescu nu a fost primit să moară acasă, că Alexandru Ioan Cuza a fost trădat, că Titulescu a fost revocat, că Iorga a fost ucis, că Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte.

Distrugerea unui rău începe prin a recunoaşte că răul există. Trebuie să înţelegem şi să ştim cu precizie totul pentru a ne putea pretinde nouă înşine, fiecare, recuperarea unui steag pierdut. A face istorie Depindem, prin fiecare gest pe care îl facem, de istorie şi, ceea ce e şi mai obositor, prin fiecare gest pe care îl facem istoria depinde şi ea de noi. Legătura aceasta, această suzeranitate reciprocă, este prea adâncă pentru a fi conştienţi fără încetare de ea, aşa cum suntem prea vii pentru a ne aminti fără încetare că suntem în viaţă.

Trebuie să intervină o boală, o perioadă de criză, de încordare a legăturilor dintre noi şi viaţă, dintre noi şi istorie, ca să avem revelaţia intensităţii, fatalităţii acestor raporturi. Determinăm istoria nu numai pe câmpul de luptă şi nu numai prin gesturi eroice, determinăm istoria trăind pur şi simplu, Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă sau nemuncind, vorbind sau tăcând, gândind sau lăsându-i pe alţii să gândească, facem istorie prin indiferenţă sau prin pasiune, împotrivindu-ne sau fiind supuşi, facem istorie spunând anecdote şi citind ziare, uitându-ne la televizor, mergând pe stradă.

Facem istorie cum monsieur Jourdain făcea proză — fără să ştim. Ceea ce m-a fascinat întotdeauna la marii oameni ai istoriei, mai mult decât marile lor calităţi sau marile lor defecte, a fost, dimpotrivă, conştiinţa acută — pe care numai ei o au — că participă la modelarea evenimentelor, conştiinţă care apare înaintea evenimentelor, încă de pe atunci când, nesprijinită de nici un argument, poate părea ridicolă şi care, o dată cu împlinirea întâmplărilor, se încarcă tot mai 11 tragic de răspunderea lor.

Mă fascinează şi nu înţeleg nu atât faptul că un tânăr de 24 de ani poate deveni — neereditar, prin prestigiul său singur — conducătorul unui popor în luptă, însuşi simbolul, mitul conducătorului, cât puterea acestui tânăr de a-şi asuma mitul, de a nu se feri de el, de a accepta să se recunoască în imaginea care s-a format despre sine, deci să plătească orice clipă a istoriei pentru ea.

Iată, Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă să scriu despre Avram Iancu. Frazele se leagă între ele, dar sensurile fac cercuri largi, temându-se să-l atingă. Aşa cum, după ce a trăit o mare suferinţă, trupul nostru refuză nu numai să şi-o reamintească, dar şi să ţină minte că a existat, nu pot să scriu despre Avram Iancu, nu pot să mă gândesc la viaţa lui ca la o biografie reală.

Aşa cum în trupul meu există primarul, puternicul instinct de conservare, în spiritul meu există o spaimă religioasă de zonele în care planul real se confundă cu planul ideilor. Tragedia fără pereche a lui Avram Iancu nu are nimic din tragedia personală a unui om, tragedia lui este tragedia poporului român şi caracterul halucinant al faptelor izvorăşte din fantastica putere de concentrare într-un destin individual a destinului colectiv, în îndrăzneala unuia singur de a plăti istoria tuturor.

Nebunia lui Avram Iancu nu mi se pare misterioasă, ea este limpede, atât de limpede încât devine ireală. Suntem obişnuiţi să vedem în pierderea minţii, chiar geniale, a cuiva, tulburări ale sângelui, moşteniri blestemate. Un om care înnebuneşte pentru că s-a putut înşela depăşeşte puterea noastră de imaginaţie.

Dar Avram Iancu nu a înnebunit când a descoperit că s-a înşelat, a înnebunit când a descoperit că nu exista nici o şansă de a nu se înşela, că în oricare dintre tabere şi-ar fi dus poporul, poporul lui ar fi fost la fel de minţit. Descoperind acest adevăr, Avram Iancu a trebuit să înnebunească, dar nebunia lui este mai profundă decât luciditatea îndurerată a lui Bălcescu, pentru că ea intuieşte un adevăr Strada de încoronare a pierderii în greutate tironă întregii noastre deveniri, adevărul unui popor aflat la răscruce de geografii şi de istorii, de interese şi de patimi, un popor aflat pe câmpul de luptă între tabere, un popor care nu este destul de puternic pentru a lupta împotriva tuturor.

Înnebunind, Avram Iancu nu a încetat să facă istorie. Din volumul Calitatea de martor, ed. Izul arhaic şi misterios al termenului se revarsă şi asupra locurilor denumite astfel, înnobilându-le cu atributul eternităţii. Prozaic spus, Transilvania este o provincie istorică, regiune a României, parte integrantă a României şi efigie a identităţii româneşti.

Dar, sub aspect oficial cel puţin, nu a fost întotdeauna aşa, iar ceea ce a fost trebuie să fie cunoscut.

  • Noul pozitivism, adus cu tăvălugul de teorii și praxisuri ale globalismului, a schimbat total, în ultimii douăzeci de ani, centrul de interes, tarele căutării, comunicarea.
  • Florin Constantiniu Despre politică se spune adesea în spaţiul public românesc că, dacă n-ar avea o concurenţă serioasă şi atestabilă, ar fi cea mai veche meserie din lume.
  • Cele mai eficiente arzătoare de grăsimi
  • Back to list Related Content Recenzii, Note bibliografice Book Review, Abraviations Porţile cetăţilor medievale din Moldova The gates of medieval castles in Moldavia Remittances and the governance deficit in Moldova: remedies or sources of inequalities?
  • Maurice Alers Hankey Am onoarea a vă adresa mai jos din partea dlui Lloyd George, copia unui memorandum al delegației române din data de 4 martie [2]cerând să se opereze o ușoară modificare textului articolului din tratatul de Pace cu Ungaria și a vă face cunoscut că Consiliul ambasadorilor și al miniștrilor afacerilor străine a hotărât la 18 martie următoarele: Comitetul de redactare să pregătească un nou text al articolului urmând sugestiile delegației române.
  • Cele mai bune boabe de ardere a grăsimilor
  • Я несколько раз спрашивала Синего Доктора об их размножении, - сказала Николь.

Referirile la Transilvania s-au adunat în timp, multe, deopotrivă literare, ştiinţifice şi istorice, scrise cu sufletul şi cu mintea, chiar dacă autorii nu au avut întotdeauna cele mai generoase şi altruiste intenţii.