Actual | Vatra Stră-Rumînă | Pagina 2

Pierdere în greutate de nisip hagee

După sfatul acestuia goţii au început să pustiească pământurile germanilor pe care acuma le stăpînesc francii. La aceste neamuri care au dus etnonimul geților în forme diverse peste tot în Europa, Asia, Africa, America se adaugă neamurile cu alte etnonime, dar care fac parte din același mare grup genetic R1, deci frați genetici cu toții: cimerienii, celții gelții, gallihitiții ghitițiitroienii traciibrigii frigieniiilyrii, dorienii, aheii, lydienii, odrysii, macedonenii, arienii iranieniitoch-arienii, scyții etc.

Pierdere în greutate de nisip hagee

Strabon a trăit între anii 63 î. Partea de miazăzi a Germaniei, de dincolo de Elba, este — cel puţin acolo unde se învecinează cu fluviul — în stăpînirea suebilor. Apoi, îndată urmează teritoriul geţilor, la început îngust — mărginit la sud cu Istrul, în partea opusă cu munţii Pădurii Hercinice şi cuprinzînd şi o parte din munţi. Apoi se lărgeşte şi se întinde spre nord pînă la tyrageţi — fruntarii pe care nu le putem descrie precis.

Dar mărturia acestora trebuie nesocotită. Noi să afirmăm numai lucruri care se întemeiază pe cercetările vechi şi contemporane. Aceşti geţi locuiau şi pe un mal şi pe celălalt al Istrului, ca şi misii, care sînt şi ei traci — acum ei se numesc moesi; şi de la ei au pornit şi misii statorniciţi în zilele noastre printre lidieni, frigieni Pierdere în greutate de nisip hagee troieni. Frigienii nu sunt atlceva decît brigii, popor tracic, ca şi migdonii şi bebricii, medobitinii, bitinii, tinii şi — socot eu — mariandinii.

Aceia au părăsit cu toţii Europa.

Misii însă au rămas pe loc. Aceste neamuri, ca şi bastarnii, sînt chiar astăzi amestecate cu tracii — mai ales cu cei de dincolo de Istru, dar şi cu acei de dincoace, care sînt amestecaţi şi cu neamurile celtice, boii, scordiscii, tauriscii. Totuşi pe scordisci unii îi numesc «scordişti, pe taurisci «teurişti» şi «taurişti». VII,3,3 C. Posidoniu afirmă că misii se feresc, din cucernicie, de a mînca vietăţi; şi iată deci motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor.

Se hrănesc însă cu miere, lapte şi brînză, ducînd un trai liniştit — pentru care pricină au Pierdere în greutate de nisip hagee numiţi «theosebi» şi «capnobaţi». Îi numeşte «abii» mai ales pentru că trăiesc departe de femei, fiind încredinţaţi că o viaţă singuratică, de om necăsătorit, e o viaţă numai pe jumătate, ca şi casa lui Protesilaus, numai pe jumătate casă, pentru că [acesta murind] este văduvită de el.

Iar epitetul de «luptători din apropiere» dat misilor se datorează faptului că nu pot fi biruiţi — ca nişte buni războinici ce sînt. De aceea, în cartea a XIII-a a Iliadei trebuie scris «moesii care luptă din apropiere» în loc de «misii care luptă din apropiere».

Ar fi de prisos, poate, să schimbăm un text acceptat de atîţia ani.

La Doar: o bãtaie de inimã

Căci înţelepţii, nefăcând aproape nici o deosebire între dreptate şi cumpătare, au urmărit în primul rînd mulţumirea cu puţin şi simplitatea. Iată pentru ce au mers uneori cu exagerarea pînă la cinism. Dar împrejurarea de a trăi lipsiţi de femei nu arată o concepţie de felul acesta, îndeosebi la traci şi — între aceştia — mai ales la geţi. Iată ce spune despre ei Menandru, desigur fără a plăsmui ceva, ci respectind realitatea istorică: «Aşa sîntem noi, tracii toţi, şi mai ales geţii mă mîndresc că mă trag din neamul acestora din urmă : nu suntem din cale afară de cumpătaţi», şi puţin mai departe da exemple de necumpătare în privinţa femeilor: «Nici unul din noi nu ia o singură femeie, Pierdere în greutate de nisip hagee zece, unsprezece sau douăsprezece, dacă nu mai multe.

Nu este lucru firesc — prin urmare — ca oamenii ce socot nefericită viaţa fără multe femei să creadă în acelaşi timp că ar fi un om destoinic şi drept acel căruia îi lipsesc femeile. Cuvintele [soţului] sînt: «Ne prăpădesc zeii, nu altceva, mai ales pe noi cei căsătoriţi. Căci mereu e nevoie să se facă o serbare. Cinci sclave loveau chimvalele, stînd în cerc, iar altele scoteau urlete».

Ar fi, aşadar, o absurditate să se creadă că la geţi sînt socotiţi evlavioşi îndeosebi cei necăsătoriţi.

Pierdere în greutate de nisip hagee

Se întîlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră [datorită lui] Pierdere în greutate de nisip hagee mai ascultători decît înainte. Căci supuşii lui credeau că [regele] dă poruncile sfătuit de zei.

I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lîngă el.

Pierdere în greutate de nisip hagee

A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor. Şi el nu spune că din pricina acestora a dobîndit marea numele de Pierdere în greutate de nisip hagee. Mai adaugă ei că Homer născoceşte neamuri, cum ar fi străluciţii hipemolgi, galactofagi şi abii — oameni foarte drepţi - care nu au trăit nicăieri.

Aceştia nu puteau fi decât scyţii, sau, poate, pe atunci cei ce locuiau dincolo de misi, de traci şi de geţi, nu erau nici hipemolgi, nici galactofagi, nici abii?

Dar şi în ziua de azi se găsesc pe meleagurile acelea locuitori numiţi «hamaxoici» şi «nomazi», care trăiesc din ce produc turmele lor, din lapte şi brînză, mai ales de iapă.

Ei nu ştiu sa strîngă bogăţii sau să facă negoţ decît dînd o marfă în schimbul alteia. Căci pe atunci scyţii erau numiţi hipemolgi, precum ne arată şi Hesiod în versurile citate de Eratostene: «Pe etiopieni, pe liguri şi pe scyţii hipemolgi». Căci totul este în devălmăşie la ei, şi, în primul rînd, femeile şi copiii — aşa cum concepe Platon. De altfel şi Eschil se arată a fi de partea lui Homer când spune despre scyţi: «Scyţii care mănîncă brînză din lapte de iapă şi au poate vulva ta să piardă în greutate bune».

Aceasta este părerea grecilor şi în ziua de astăzi. Noi socotim pe scyţi drept oameni cu viaţa cea mai simplă şi cei mai fără vicleşug, cu Pierdere în greutate de nisip hagee mai puţin pretenţioşi decît noi şi de o mai mare cumpătare.

După ce au ajuns în legătură cu tot soiul de oameni, au împrumutat de la aceştia luxul şi obiceiurile negustoreşti. Măcar Pierdere în greutate de nisip hagee acestea par să ajute la îmblînzirea deprinderilor, de fapt le strică şi înlocuiesc simplitatea — despre care tocmai am vorbit — cu vicleşugul.

Scyţii care au trăit înaintea noastră — mai ales cei de pe vremea lui Homer — au fost socotiţi de către eleni aşa cum spune Homer că au fost şi cum au şi fost de fapt.

Vezi de asemenea ce spune Crisip cu privire la regii Bosporului, printre care este şi Leucon. Din această pricină şi Anacharsis şi Abaris şi cîţiva alţii, la fel cu ei, erau vestiţi printre eleni, pentru felul lor deosebit — specific neamului din care făceau parte - întrunind bunăvoinţa, simplitatea şi dreptatea. Dar ce să mai spunem despre cei vechi? Se zice că Alexandru, fiul lui Filip, cu prilejul expediţiei sale împotriva tracilor de dincolo de Haemus,  după ce a năvălit în ţara tribalilor — despre care ştia că se întindeau pînă la Istru şi insula Peuce, din Istru - cunoscînd de asemenea şi că ţinutul de dincolo de fluviu se află în puterea geţilor, ar fi înaintat pînă acolo şi nu ar fi putut să debarce în insulă, din lipsa corăbiilor.

Acolo se refugiase Syrmos, regele tribalilor, şi se împotrivea încercării lui [Alexandru] de a debarca. Atunci acesta, după ce intra în ţinutul geţilor, cuceri o cetate şi se întoarse — cât putu mai repede — la el în ţară.

A primit daruri de la seminţiile de acolo şi de la Syrmos. Ptolemeu, fiul lui Lagos, spune că în cursul acestei expediţii au sosit la Alexandru celţii de lîngă Marea Adriatică, pentru a stabili cu el legături de prietenie şi ospitalitate. Iar ei au răspuns că de nici un om; ziceau doar că le este frică să nu se prăbuşească peste ei cumva cerul. Dar — au adăugat aceştia — pun mai presus de orice prietenia unui om Pierdere în greutate de nisip hagee de însemnat.

Iată, prin urmare, caracteristicile simplităţii barbare. Ceilalţi pomeniţi, susţinînd Pierdere în greutate de nisip hagee nu se tem de nimeni, au spus totuşi că preţuiesc mai mult decît orice prietenia oamenilor mari. Pe timpul urmaşilor lui Alexandru, rege al geţilor era Dromichaites. Şi cu privire la misi trebuie să i se ceară socoteală lui Apollodor, pentru ceea ce spune despre ei Homer în versurile sale. Nu cumva îi crede şi pe ei nişte născociri, atunci cînd poetul zice: «a misilor care luptă corp la corp şi a străluciţilor hipemolgi»?

Vede în ei pe aceia din Asia? Dacă înţelege să vorbească despre cei din Asia, atunci nu desluşeşte bine pe Homer, după cum am arătat mai sus. Şi acum ei locuiesc acolo, iar numele lor este moesi. Sau, mai înainte, cei din Tracia se numeau misi, ceea ce se potriveşte mai bine cu istoria şi cu cele ce pretinde poetul.

Dar despre aceasta sunt de ajuns cele de mai sus. Acum mă întorc la explicaţiile ce trebuie să vină la rînd. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat cînd am vorbit despre Zamolxis. Cît despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui.

De curînd, cînd împăratul August a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărţită în cinci state. Atunci, însă, stăpînirea se împărţise în patru. A existat şi o altă împărţire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc [autorii] daci, iar pe alţii geţi. Geţii sînt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului.

Socot că ei se numeau în vechime davi.

De aici şi numele de sclavi, Geta şi Davos, obişnuite la atici. Această presupunere merită mai multă crezare decît aceea potrivit căreia numele ar veni de la «scyţii dai», care locuiesc prea departe, lîngă Hyrcania; şi nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Atica. Neamul geţilor, care se înălţase atît de mult sub Burebista, a decăzut [apoi] cu totul din pricina dezbinărilor lăuntrice şi din pricina romanilor. Totuşi, ei sînt încă în stare şi astăzi să trimită la luptă patruzeci de mii de oameni.

Pierdere în greutate de nisip hagee

Prin ţara lor curge rîul Marisos, care se varsă în Dunăre. Pe aceasta îşi făceau romanii aprovizionările pentru război.

Ei numeau Danubius partea superioară a fluviului şi cea dinspre izvoare pînă la cataracte. Ţinuturile de aci se află, în cea mai mare parte, în slăbire bangkok dacilor.

Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii. Căci şi ei au primit imigrări, întrucît vecinii lor îi cotropeau, fiind mai slabi. Cei care locuiau de cealaltă parte a fluviului erau biruiţi urii ales de iliri. Nu se află încă de tot sub stăpînirea lor, pentru că îşi mai pun nădejdea în germani, duşmanii romanilor.

Între [geţi şi] Marea Pontică, de la Istru pînă la Tyras, se întinde pustiul geţilor, care e în întregime şes şi fără ape. Cînd Darius, fiul lui Histaspe, a trecut Istrul împotriva scyţilor, a fost în primejdie să piară de sete împreună cu toată oştirea sa.

Mai tîrziu, pornind la război împotriva geţilor şi a regelui lor Dromichaites, Lisimah Pierdere în greutate de nisip hagee trecut prin mari primejdii şi, mai mult încă, a fost luat în captivitate. Dar a scăpat, deoarece a întîlnit un barbar bun la suflet, după cum am arătat mai sus. Apoi vin tyrageţii, iar după ei sarmaţii iazigi şi cei care se numesc regali, apoi urgii. Se spune că aceştia locuiesc lîngă Istru, adeseori şi pe un mal şi pe celălalt, înăuntrul ţării se aflau bastarnii, care se învecinează cu tyrageţii şi cu germanii.

Şi ei sînt un fel de neam germanic şi se împart în mai multe triburi. Unii poartă numele de atmoni şi sidoni; alţii, acela de peucini şi locuiesc în insula Peuce din Istru.

Roxolanii sînt cei mai de la miazănoapte dintre acei care locuiesc în cîmpiile dintre Tanais şi Boristene. Căci toată regiunea de la miazănoapte, cuprinsă între Germania şi Marea Caspică, este cîmpie — în măsura în care o cunoaştem. Au venit în ajutorul lui Palacos, fiul lui Sciluros, şi ei se bucurau de faima unor oameni viteji.

Dar înaintea unei falange orînduite şi cu arme grele, orice seminţie barbară — ostaşi uşor înarmaţi — vădeşte slăbiciune. Aceia, opunînd cam Pierdere în greutate de nisip hagee cincizeci de mii de oameni celor şase mii ai lui Diofant, generalul lui Mitridate, nu au putut ţine piept, ci majoritatea lor au fost ucişi.

Se folosesc de coifuri şi platoşe făcute din piele de bou netăbăcită, poartă scuturi împletite din nuiele şi au drept arme de atac lănci, arc şi sabie. Seamănă cu ei cei mai mulţi dintre barbari. Corturile nomazilor, făcute din pîslă, sunt bine fixate pe carele unde ei îşi petrec viaţa, în jurul corturilor se află turmele, al căror lapte ei îl folosesc drept hrană, făcând din acesta şi brînză, iar carnea animalelor o mănîncă.

Ei le urmează la păşune, schimbînd mereu locurile, după cum au iarbă, în timpul iernii stau prin mlaştinile de lângă Lacul Meotic, iar vara în cîmpii. Dacii pretind că acest ţinut ar fi al lor, cu toate că este despărţit de ei prin rîul Parisos după unii rîul Paar din Germania, după alții Tisa n. Restul ţinutului, spre miazănoapte şi răsărit, îl ocupă panonii, pînă la Segestica şi Istru. Spre celelalte părţi, se întind mai mult. Oraşul Segestica aparţine panonilor, fiind aşezat la confluenţa mai multor rîuri, toate navigabile.

El alcătuieşte o întăritură foarte potrivită pentru războiul împotriva dacilor, căci se află la poalele Alpilor, care se întind pînă la iapodi — aceştia fiind un amestec de celţi şi iliri. De acolo curg rîuri care duc multă marfă la [oraşul] acesta, printre altele şi marfă din Italia. De la Aquileia la Nauportos, trecînd peste Ocra, sînt trei sute cincizeci de stadii — unii spun cinci sute - iar pe drumul acesta carele pot merge până la Nauportos, veche colonie a tauriscilor.

Ocra este cea mai joasă parte a Alpilor, care se întinde din Retia pînă la Iapodi. De acolo, munţii se înalţă din nou la Iapodi, purtînd numele de Albi. De asemenea, şi de la Tergeste — sat al carnilor — este o trecătoare prin Ocra, către mlaştina ce se cheamă Lugeon. Pierdere în greutate de nisip hagee apropiere de Nauportos, întâlnim rîul Corcoras, care primeşte mărfurile aduse pînă la Nauportos, şi se varsă în Savos, iar acesta în Dravos — acel afluent al lui Noaros ce se varsă lîngă Segestica.

De acolo, Noaros — cu apele sporite, deoarece îl primeşte apoi şi pe Colapis, care curge din muntele Albion, pe la iapodi — se varsă în Dunăre, la scordisci. Rîurile despre care vorbim curg mai mult spre miazănoapte. De la Tergeste la Dunăre se face un drum de vreo mie două sute de stadii, în apropiere de Segestica întîlnim şi Siscia, un fort, şi Sirmium, aşezate pe drumul care duce spre Italia.

Tot sudul Geției lui Boerobistas a fost inclus în imperiul Pierdere în greutate de nisip hagee. Cei care minimalizează acest procent spun că Imperiul lui Boerobistas a fost aproape de 10 ori mai mare decît a fost Pierdere în greutate de nisip hagee realitate, iar cei care exagerează îi includ și pe geții sau pe iazigii clientelari imperiului, uitînd că aceștia erau independenți în realitate față de Roma.

Imperiul Roman nu a acordat nici unei alte regiuni cucerite atît de multă atenție mai ales din partea Pierdere în greutate de nisip hagee plastici, iar Columna lui Traian, operă care a încercați să slim sensul în jos arta romană, devine un argument în plus în acest sens, dar și prin multitudinea statuilor geților rămase ca dovadă vie pînă astăzi.

Dar toate statuile au fost amplasate la înălțime, iar toți geții reprezentați sînt cu priviri semețe și clare, cu o atitudine liniștită, fie ei tineri sau bătrîni, fie nobili, sau geți de rînd.

Deși se cunoaște că au fost luați prizonieri după anul cînd a căzut Geția lui Decebal, totuși aceste statui nu par a fi de geți prizonieri pentru că nu sînt încătușați sau ținuți în lanțuri.

Pierdere în greutate de nisip hagee

În Galeria Chiaramonti, în Sala Braccio Nuovo, mai sunt amplasate trei capete colosale de geți, deosebit de expresive. Chiar pe partea dreaptă a acestei săli se află un comatus get, aflat în floarea vîrstei. În comparație cu el, capetele de romani din stînga și din dreapta sa sînt de două ori mai mici.

Este mai în vîrstă decît ceilalți doi, cu barba stufoasă ce îi este aranjată elegant, are părul tuns scurt la spate și fruntea ușor încruntată.

Privește înainte, are pomeții ușor proeminenți, iar întreaga înfățișare arată inteligentă și hotărîre. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat în cinstea acestuia după victoria de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu, din începutul pierde grasimea corporala 2 luni al IV-lea al erei creștine.

Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc înfățișează scene de luptă dintre geți și romani.

Fiica Ierusalimului: ianuarie

Trecuseră deja două secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dăinuiau în memoria romanilor. Imaginea lui Traian din aceste scene se pare că a fost înlocuită cu cea a lui Constantin, dar geții nu au fost înlocuiți. Pe cele opt coloane corintice ale arcului se află opt statui imense de geți. Statuile geților străjuiesc arcul de la o înălțime de aproape 25 de metri.

Patru dintre acestea sînt de nobili geți, iar patru sînt de oameni de rînd, fără căciula specifică rangului. Atitudinea lor este una demnă, iar aceștia stau cu capetele ușor aplecate parcă privesc peste Roma și mîinile împreunate.

  1. La Doar: o bãtaie de inimã
  2. Actual | Vatra Stră-Rumînă | Pagina 2